Restituire Taxa Auto

Denumita generic ” taxa auto ” aceasta a purtat incepind cu anul 2008 diverse denumiri, taxa de poluare , taxa de prima inmatriculare , timbru de mediu.
Actualul “ timbru de mediu “ nu reprezinta decit o alta fata a fostei taxe de mediu sau de poluare cum a fost definita de-alungul celor peste 5 ani decind a fost instituita.Confruntat cu avalanșa importurilor de automobile second-hand, dar supus și unor presiuni din partea producătorilor autohtoni de vehicule făcute cu scopul de a proteja industria națională, Statul a aplicat de-a lungul vremii diverse soluții fiscale pentru a descuraja introducerea în țară a autovehiculelor uzate.1. Succesiunea în timp a legislaţiei. La început, a fost taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule care a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006[1], sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, iniţial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea legii, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2006[]2, legea a fost amendată, inclusiv prin prevederea categoriilor de persoane exceptate de la plata taxei.Taxa specială a fost înlocuită cu taxa de poluare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008[3] pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și a instaurat o taxă de poluare pentru autovehiculele din categoriile M₁-M₃ şi N₁-N_3..Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule[4] a exceptat de la obligația de plată a taxei de poluare„autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2000 cmc şi care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene.” Pentru autovehiculele care nu corespundeau acestor criterii, valoarea taxei de poluare a fost majorată.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008 a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008[5] privind modificarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule. La art. III se prevedea: „Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depăşeşte 2000 cmc, precum şi toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligaţia de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.” Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 208/2008 a fost ulterior respinsă prin Legea nr. 335/2009 (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 776 din 13.11.2009).

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule[6], astfel cum a ea fost modificată și completată ulterior, se înlocuiesc valorile conținute în anexele nr. 1, 2 şi 4 ale primei cu cele prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 ale actului normativ modificator.

Ulterior, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule[7] – intrată în vigoare la 30 decembrie 2009 – prevedea următoarele: „Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei de poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din OUG nr. 218/2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”, oferind astfel o amnistie fiscală temporară și limitată.

O nouă ”reformă” este făcută apoi în domeniu prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2010 privind modificarea și completarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care modifică din nou cuantumul taxei de poluare. De asemenea, potrivit art. II alin. (2), „pentru autovehiculele achiziționate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31 decembrie 2010 și care nu au fost înmatriculate în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aplică nivelul taxei de poluare pentru autovehicule prevăzut în OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011.”

Consecutiv deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-402/09 Tatu vs. Româniaprin care taxa de poluare a fost declarată incompatibilă cu art. 110 al Tratatului UE, Parlamentul a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule[9] prin care se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Prin Legea nr. 9/2012 se instituia obligația plății taxei nu doar la prima înmatriculare a unui autovehicul în România, dar și atunci când se schimbă proprietarul cu ocazia înmatriculării mașinii (indiferent de proveniența acesteia), cu condiția ca o astfel de taxă să nu mai fi fost plătită anterior. De asemenea, toate persoanele care au plătit o taxă de poluare auto mai mare conform vechii legislații pot solicita autorității fiscale restituirea diferenței rezultate din calculul prevăzut de noua lege.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege[10] s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013 aplicarea taxei de poluare pentru autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1 ianuarie 2007. Se menținea în vigoare taxa de poluare, redusă cu 25%, pentru proprietarii de autovehicule care înmatriculează mașini în România începând cu data de 13 ianuarie 2012.

Cea mai recentă măsură fiscală de limitare a importurilor de vehicule de ocazie a fost adoptată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule[11], aplicabilă începând cu data de 15 martie 2013. Timbrul de mediu se plăteşte o singură dată, la prima înmatriculare în România, sau la transcrierea dreptului de proprietate (dacă vânzătorul nu a plătit taxa de primă înmatriculare, ori a achitat-o, dar a recuperat-o ulterior pe cale judiciară). Timbrul se aplică doar vehiculelor cu maxim 8 locuri, iar celelalte vehicule (tiruri, microbuze, autocare) vor plăti în continuare taxa veche.

2. Caracterul ilegal al taxei faţă de alte angajamente internaţionale ale României

. Întrucât cvasitotalitatea importurilor româneşti de vehicule second-hand a provenit din state europene, contestarea legalităţii măsurilor fiscale protecţioniste s-a făcut prin raportare la legislaţia comunitară, în principal la Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht, astfel cum a fost acesta amendat prin Tratatul de la Lisabona).

În cele expuse, vom demonstra însă că adoptarea taxei de primă înmatriculare, sub diversele sale forme şi denumiri prezentate în rândurile precedente, este o măsură nelegală în raport şi cu alte tratate internaţionale la care România este parte, iar plata taxei la înmatricularea unor vehicule importate din state ne-membre UE contravine obligaţiilor asumate de stat prin ratificarea unor acte normative internaţionale cu o aplicabilitate intercontinentală.

Conform prevederilor art. 11 din Constituția României republicată, tratatele ratificate de către Parlamentul României devin parte a dreptului intern. Textul art. 11 nu face nici o mențiune în legătură cu prioritatea normelor internaționale față de cele interne, precizând doar că statul român “se obliga sa îndeplinească întocmai și cu bună – credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.”, însă este evident că încălcarea legii și implicit excesul de putere survin nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție internațională. În Convenția asupra dreptului tratatelor (Viena, 1969) se stipulează însă faptul ca “un stat nu poate invoca prevederile dreptului sau intern pentru a justifica eșecul sau în executarea unui tratat”, eliminând astfel posibilitatea ca statele să se prevaleze de legislația lor internă pentru a nu respecta obligațiile internaționale.

România este membră a Organizației Mondiale a Comerțului începând cu data de 1 ianuarie 1995 (Acordul de la Marrakech din data de 15 aprilie 1994, prin care a luat naştere respectivul for, a fost ratificat de România, fiind publicat în ”Monitorul Oficial” nr. 360 din 27 decembrie 1994), din aceeași organizație făcând parte mai multe state care în prezent nu sunt membre ale Uniunii Europene. Totodată, România este începând cu data de 15 octombrie 1971 (prin Decretul Consiliului de stat din 20 decembrie 1971, publicat în ”Buletinul Oficial” RSR nr. 9 din 27 ianuarie 1972) și semnatară a Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT), care în anul 1995 a fost inclus în Organizaţia Mondială a Comerţului.

GATT a fost un tratat multilateral interguvernamental prin care ţările membre se obligă să respecte anumite principii şi reguli în domeniul relaţiilor comerciale: să reducă, să elimine sau să consolideze taxele vamale şi să înlăture restricţiile cantitative sau de altă natură din calea schimburilor comerciale reciproce, trecând treptat la liberalizarea acestora.

Principiile fundamentale ale GATT sunt:

a) Principiul nediscriminării în relaţiile comerciale dintre părţile contractante

Acest principiu implică acordarea reciprocă între părţile contractante a clauzei naţiunii celei mai favorizate (care asigură nediscriminarea statelor), precum şi a tratamentului naţional în materie de impozite şi reglementări interne (care asigură nediscriminarea mărfurilor şi a persoanelor).

b) Interzicerea de către părţile contractante, în relaţiile reciproce, a restricţiilor cantitative sau a altor măsuri cu efecte similare la importul şi exportul de mărfuri;

c) Aplicarea nediscriminatorie a restricţiilor cantitative (sau a altor măsuri cu efecte similare) în relaţiile comerciale dintre părţile contractante, în măsura în care, în anumite situaţii, acestea sunt admise ca derogări de la principiul menţionat anterior;

d) Eliminarea sau limitarea subvenţiilor la export în relaţiile comerciale dintre părţile contractante;

e) Protejarea economiilor naţionale de concurenţa străină se realizează, în principiu, cu ajutorul tarifelor vamale, care nu trebuie să fie însă prohibitive;

Art. III alin. (1)-(2) din GATT dispune:

”Părţile contractante recunosc că taxele interne şi alte impuneri interne, precum şi legile, regulamentele şi cerinţele care afectează vânzarea internă, oferirea spre vânzare, cumpărarea, transportul, distribuţia sau utilizarea de produse, precum şi reglementările interne cantitative necesită amestecul, prelucrarea sau utilizarea de produse în cantităţi sau proporţii specificate, nu ar trebui să se aplice produselor importate sau interne, astfel încât să asigure o protecţie a producţiei interne.

Produsele de pe teritoriul oricărei părţi contractante importate pe teritoriul oricărei alte părţi contractante nu vor fi supuse, direct sau indirect, impozitelor interne sau alte impuneri interne de orice natură mai mari decât cele aplicate, în mod direct sau indirect, pentru ca intern de produse.

Mai mult decât atât, nici o parte contractantă se aplică altfel taxe interne sau alte impuneri interne pentru produsele importate sau interne într-o manieră contrară principiilor stabilite la alineatul I”.

Conform textelor reproduse, mărfurile importate și cele produse în țară trebuie să primească un tratament egal, cel puțin după ce mărfurile străine au intrat pe piață. Același lucru se aplică serviciilor străine și celor naționale și mărcilor de fabrică sau de comerț, dreptului de autor și patentelor străine și naționale. Acest principiu de “tratament național” (a-i trata pe ceilalți la fel ca pe conaționali) figurează în cele trei principale Acorduri ale OMC (Articolul III din GATT, articolul 17 din Acordul General privind Comerţul cu Servicii şi, respectiv articolul 3 din Acordul asupra aspectelor comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală), ceea ce demonstrează rolul său important.

Principiul nediscriminării (al ”tratamentului național”) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat semnatar al GATT, ulterior al O.M.C., să instituie o taxa de poluare , de mediu sau cu alta denumire, aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie, în statul membru menţionat, a unor vehicule de ocazie provenite din state semnatare ale acordurilor, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea ordonanței de urgență. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare şi economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a pieţelor auto şi a producţiei industriei furnizoare, precum şi măsurile de susţinere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internaţională;
– faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,Apare astfel ca lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial „asigurarea protecţiei mediului prin realizarea unor programe şi proiecte pentru îmbunătăţirea calităţii aerului şi pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislaţia comunitară în acest domeniu, ţinând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgenţă, pentru evitarea oricăror consecinţe juridice negative ale situaţiei actuale”.Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor in contextul OUG nr. 9/ 2013 privind timbrul de mediu, nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al ordonanţei s-a transformat în protejarea industriei interne de autovehicule și păstrarea locurilor de munca angrenate în producția de autovehicule.Există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al GATT și care se înmatriculează în România, și autoturismele second hand deja înmatriculate în România; mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile G.A.T.T. Există desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.Punctul nostru de vedere este susţinut şi de argumentele jurisprudenței constante privind restituirea taxei de poluare cu privire la autovehiculele importate din Uniunea Europeană, chiar dacă aceasta este fundamentată pe dispozițiile Tratatului Uniunii Europene, pentru că ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet.
OUG nr. 208 din 2008 pentru stabilirea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicole
OUG nr. 218 din 2008- privind modificarea OUG nr. 50 din 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicole
OUG nr. 7 din 2009 privind modificarea OUG nr. 50 din 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicole
OUG 50 din 21.04.2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
Ordinul 1510 din 13.11.2006
Ordinul 1501 din 13.11.2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii…
Ordin 1957 din 04.04.2011
Legea 571 din 2003 Legea privind codul fiscal
Legea 554 din 2004 Legea contenciosului administrativ
Legea 343 din 2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 5712 din 2003 privind Codul fiscal
Codul fiscal din 22.12.2003
Legea 157 din 2005 privind aderarea R Bulagaria si a Romaniei la UE
Tratat din 25.04.2005 privind aderarea R Bulgaria si a Romaniei la UE

SIBIU 100% – O familie de pensionari a înfrânt gigantul Dafora
O familie de pensionari a înfrânt gigantul Dafora

Buturuga mică răstoarnă carul mare

„În această zonă pe care o vedeţi atât de mare, ar fi trebuit să fie 88 de case, vândute la cheie în 2007, cu utilităţi, cu parc, cu iluminat, cu tot ce trebuie. Cum se numea? Cartierul rezidenţial Da Vinci”, povesteşte cu amărăciune Lidia Brad, femeia care de trei ani se luptă în instanţă cu constructorii, cunoscuta companie medieşeană Dafora, pentru a deveni proprietarul casei pentru care a plătit şi în care, după 30 de ani de muncă, spera să-şi ducă o viaţă liniştită. După multă aşteptare, nervi, dezamăgiri, zeci de înfăţişări în instanţă şi mii de euro cheltuiţi, familia Brad a câştigat procesul cu gigantul imobiliar, urmând ca, începând cu săptămâna aceasta, Dafora să-i plătească penalităţi de peste 500.000 de lei.

Blestemul casei nr. 13

Povestea a început în 2005, când Lidia (54 de ani) şi Ioan Brad (76 de ani) au aflat de promiţătorul proiect rezidenţial al companiei Dafora. Pe hârtie, cartierul Da Vinci suna cam aşa: „o investiţie estimată la 15 milioane de euro, pe o suprafaţă de 10 hectare, localizată în imediata apropiere a oraşului Sibiu (n. red., la intrarea în Cristian). Ansamblul va cuprinde 88 de case, la cheie, cu suprafeţe cuprinse între 100 şi 250 de metri pătraţi, cu teren aferent între 500 şi 2.000 de metri pătraţi, […] va avea o serie mai lungă de facilităţi, printre care: iluminat stradal, telefonie fixă, televiziune prin cablu, pază privată, gazon, bază sportivă şi spaţii de joacă”, se arăta într-o prezentare a cartierului pe un site imobiliar. În acelaşi an au încheiat un precontract la casă (n. red., imobilul cu nr. 13), în 2006 au plătit avansul de 24.000 de lei (5.000 de lei când au deschis contractul şi 19.000 de lei pentru acont), iar în 2007 casa urma să fie predată la cheie. Timp de un an, familia Brad nu a primit nicio chitanţă pentru banii plătiţi, iar la momentul scadenţei, casa era neterminată. „În 2007, casa era la roşu, numai zidurile şi acoperişul erau gata, garajul era neterminat şi în ziua de astăzi avem probleme că intră apa. Nu au făcut hidroizolaţia la casă şi avem probleme de fiecare dată când plouă, parchetul s-a umflat, e distrus şi ne-a costat atâţia bani”, explică Lidia Brad. În octombrie 2008, casa le-a fost, în sfârşit, predată, în aceeaşi stare şi fără niciun act. Au început singuri să-şi finalizeze lucrările la clădire, iar după două luni s-au mutat definitiv. Altă opţiune nici nu aveau; familia Brad şi-a vândut cu câteva luni înainte apartamentul pentru a avea suficienţi bani să finalizeze plata la noua casă. Au început să-şi tragă cabluri sub pământ pentru curent electric, au săpat o fântână, au construit o fosă septică, au instalat o centrală pe lemne. „Trebuia să plătim pentru casă 107.000 şi pe noi ne-a costat 150.000 de euro. Din 2008, de când am ocupat casa, le-am trimis notificări. Am trimis prin poştă două scrisori cu aviz de primire. I-am rugat să vină să facem inspecţie, am avut şi o programare cu primarul comunei Cristian şi nu s-au prezentat. Ei au evitat orice legătură cu noi”, explică furios domnul Brad. Primarul comunei Cristian, Ioan Seuchea, afirmă că „Terenul a fost cumpărat de compania Dafora de la SIFFE, înainte de 2004. Am ajutat-o cum am putut pe familia Brad, am insistat pe lângă compania SIFFE să le aducă curent, le-a adus uneori apă cu maşina şi a încercat să-i ajute cu canalizarea. În ceea ce priveşte cartierul Da Vinci, era vorba să se construiască şase vile la cheie, iar oamenii zvoneau că terenul ar aluneca. Terenul nu alunecă. Părerea mea este că nu se întâmplă nimic pentru că nu există interes.” Surse din cadrul companiei Dafora susţin, în schimb, că inclusiv patronul Dafora şi-a rezervat două parcele aici.

Procesul:
Familia Brad vs. Dafora

În 2009, familia Brad a dat în judecată compania Dafora pentru că nu a finalizat construcţia casei şi nu a respectat termenul de predare. După trei ani, trei expertize stabileau penalităţi de întârziere şi 20 de înfăţişări în instanţă. Reprezentanţii companiei Dafora nu se prezentaseră încă la proces. Un asemenea moment a fost şi termenul din 17 ianuarie, când avocaţii companiei care lipseau din sala de judecată au făcut o cerere pentru a li se comunica raportul de experiză, deşi acesta fusese comunicat de două ori, la două termene anterioare. Grefiera nu menţionase pe citaţie faptul că împreună cu aceasta se comunică şi raportul, iar avocaţii firmei au speculat acest viciu de procedură. Răspunsul companiei Dafora la proiectul Da Vinci şi la procesul cu familia Brad s-a limitat, la acea dată, la următorul comunicat: „Dafora S. A. Sucursala Construcţii continuă proiectul rezidenţial Da Vinci într-un ritm influenţat de cererea scăzută, declinul preţurilor şi numărul de tranzacţii redus din sectorul imobiliar. Astfel, împreună cu alţi dezvoltatori se vor realiza reţelele utilitare, câutandu-se şi surse de finanţare destinate acestui domeniu.”

Deznodământul: Dafora, obligată să plătească peste jumătate de milion de lei

La 1 februarie 2012, decizia judecătoarei a fost de a da câştig de cauză familiei Brad, Dafora urmând să plătească penalităţi pentru lucrările neexecutate în valoare de 520.000 de lei, precum şi taxele de judecată în valoare de 6.000 de lei. „Sentinţa a fost comunicată şi este definitivă şi executorie. S-au stabilit penalităţi de 520.000 de lei. Dacă nu doresc să plătească, compania va fi executată silit. În cazul unui recurs nu au şanse de câştig, pentru că în afara problemelor prezentate, a fost vorba de o judecată tehnică, în care s-au prezentat trei rapoarte de expertiză, iar suma stabilită de specialişti se ridică la 520.000 de lei, penalităţi pentru lucrările neexecutate”, a declarat avocatul familiei Brad, Dorin Flucus. Referitor la un posibil recurs, răspunsul companiei de construcţii a fost următorul: „Societatea Dafora S. A. este o parte interesată şi va exercita, dacă va fi cazul, de toate căile de atac prevăzute de lege.”
Addenda:
Proces intentat de
Dafora familiei Brad

La Tribunalul Sibiu se judecă în prezent un nou proces între familia Brad şi Dafora, cei dintâi fiind de data aceasta pârâţi şi chemaţi să plătească terenul de sub casă. Avocatul familiei Brad argumentează că nu există şansă de câştig pentru Dafora, pentru că în precontract e specificată obligaţia companiei de a face recepţia casei, iar cea a familiei Brad este de se prezenta în timp de 10 zile de la data anunţării în faţa notarului, pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Recepţia nu s-a făcut, pentru că nu s-a terminat construcţia. În ceea ce priveşte viitorul proiectului rezidenţial, compania Dafora afirmă: „Proiectul Da Vinci este un proiect în care S. C. Dafora S. A. crede în continuare, dar care datorită tranzacţiilor reduse din sectorul imobiliar continuă într-un ritm de cerere scăzută.”

Ioana Mălău
TAG-list : familie, pensionari, înfrânt, gigantul, Dafora, inapoi la articole

Afisari: 261
Comenteaza articolul
Comentariu :

Nume si prenume:
Adresa email:
(optional)

Adresa de email NU va fi facuta publica.
Comentariile vizitatorilor

EXCELENT ARTICOL!
Adaugat de Gabriela Palade, (2012-02-07 | IP: 79.195.95.93)
Se pare ca dreptatea v-a invinge, iar acesti DOMNI ai Companiei Dafora au invatat poate mai multa omenie… in urmatoarele dezbateri nu mai folosesc un asemenea „viciu de procedură”
Adaugat de C.Corinna, (2012-02-07 | IP: 195.93.60.42)
Alte articole din domeniul SIBIU 100%
Viaţă de taximetrist
Valentine’s day la nivel înalt
Musafiri în propriul oraş
Decanul Facultăţii de Inginerie a fost ales rector al Universităţii Lucian Blaga
Hămurarul din Orlat
Suporterii au protestat paşnic la Sibiu
Bon fiscal ocazional de la Primărie
Maşina Gărzii Financiare Sibiu ridicată de cei de la Primărie în plină misiune
Regele asfaltului din Banat se va ocupa de deşeurile judeţului Sibiu
Angajaţii Filarmonici se judecă pentru drepturile lor

Cauta in articole

CHESTIONAR SIBIU 100%
Te rugam sa ne spui parerea ta despre Sibiu 100%.
Campanie de prevenire – IPJ SIBIU

Miss & Mister Sibiu 100%

Copiii Saptamanii Sibiu 100%
UTILE
Curs Valutar BNR
EUR 4.3477 -0.119%
USD 3.2778 -0.161%
XAU 182.0262 +0.421%
Programul TV

Webdesign & programming DELSOFT, Copyright – Sibiu 100%, 2008

Somatia de plata cu element de extraneitate

Competenta instantei. Legea aplicabila. Creanta dovedita cu facturi nesemnate de furnizor.

Procedura somatiei de plata reglementata prin OG nr. 5 / 2001 completata si modificata ulterior prin legea nr. 295/ 2002 , OUG nr. 142/ 2002 si OUG nr. 58 / 2003 a devenit o practica curenta la instantele judecatoresti din Romania. Aceasta procedura a fost pusa la dispozitia creditorilor pentru recuperarea mai rapida a creantelor , certe, lichide si exigibile aliniindu-se astfel unor proceduri similare existente in tarile Europei de vest ca Austria , Germania , Italia , Spania.

In legislatia romana , aceasta procedura a fost adoptata mult mai tirziu comparativ cu alte state vest europene, data find natura relatiilor comerciale existente pana in anul 1989.

Astfel in Germania institutia numita Mahnverfahren a fost introdusa in Cartea a VII-a art. 688-703 din ZPO ( Codul de procedura civila ) inca din anul 1932 , in Italia a existat o procedura generala pentru recuperarea creantelor rezultate din credite inca din anul 1922 , introdusa in Codice di procedura civile in anul 1942 , iar in Franta in anul 1937 printr-un Decret-lege s-a instituit in favoarea comerciantilor o procedura simplificata de recuperare a unor creante comerciale , procedura inspirata de cea germana.

Aplicindu-se in judecarea cererii de emitere a somatiei de plata , principiul celeritatii , aceasta procedura a fost binevenita in contextul lipsei totale a unei reglementari juridice a raporturilor creditor – debitor in regim de urgenta si cu costuri reduse , avind in vedere cuantumul taxei judiciare de timbru achitate la promovarea actiunii. ( In prezent 39 lei indiferent de suma ce constituie obiectul actiunii )

Avind o aplicabilitate in timp ce depaseste 5 ani , in jurul acestei proceduri s-a format deja o doctrina privitoare la unele aspecte ce au dat nastere unor interpretari diferite ale textului de lege atit din partea instantelor de judecata cit si a practicienilor si teoreticienilor.

In contextul intensificarii de la an la an a internationalizarii relatiilor comerciale ale Romaniei , in practica au aparut situatii in care creditorul este o persoana juridica straina iar debitorul o persoana juridica cu sediul social in Romania.

Astfel se naste intrebarea daca o cerere privind emiterea unei somatii de plata , inaintata de o persoana juridica straina impotriva unui debitor, persoana juridica , cu sediul social in Romania este de competenta instantelor romane si se supune legislatiei romane in materie. ?

In cele ce urmeaza vom prezenta opinia noastra cu privire la aceasta chestiune vis-a vis de solutionarea unei asemenea spete de catre judecatoria Brasov.

Desi raporturile juridice de drept international privat sunt in prezent reglementate de prevederile legii nr. 105/ 1992 , asupra aspectelor privind competenta instantelor romane in solutionarea cererii de emitere a somatiei de plata cit si asupra legii aplicabile in speta au aparut unele controverse asupra carora ne vom opri in continuare fara insa a emite pretentia epuizarii unui asemenea subiect ce urmeaza a fi dezvoltat in contextul aderarii la Uniunea Europeana si de alti colegi practicieni ai dreptului si nu numai.

Creditoarea M.G din Austria solicita pe calea somatiei de plata emiterea unui hotariri prin care debitoarea sa A.T. din Romania, sa fie obligata la plata sumei de 21.000 Euro si a dobinzilor aferente. Creanta s-a nascut in urma unor raporturi comerciale ce s-au derulat intre cele doua firme , debitoarea achizitionand o serie de bunuri din depozitele creditoarei din Austria. Transportul acestora s-a facut cu mijloace auto proprii apartind debitoarei existind confirmarea exportului in Romania a bunurilor respective.

In apararea sa prin intimpinarea formulata , debitoarea invoca exceptia inadmisibilitatii actiunii din doua considerente :

1. Lipsa caracterului cert, lichid si exigibil al creantei
2. Legea aplicabila in cauza este Lex patriae si nu lex loci

Comentariul nostru se refera la aceste doua exceptii invocate de debitoare.

In ceea ce priveste caracterul cert al creantei din probele administrate a rezultat ca obligatia debitoarei consta in plata unei sume de bani cu titlu de pret al marfurilor achizitionate. Nu prezinta relevanta imprejurarea de fapt care a generat nasterea obligatiei debitorului de a plati o suma de bani , intrucit din partea finala a alin. 1 din OG nr. 5 / 2001 , rezulta ca este vorba despre contravaloarea executarii anumitor servicii , lucrari sau orice alte prestatii.

Nu are de asemenea importanta izvorul obligatiei debitorului avind ca obiect plata unei sume de bani deoarece textul de lege art. 1 alin 1 din OG nr. 5 / 2001 arata ca obligatia care face obiectul somatiei de plata poate fi asumata prin contract ( daca exista un asemenea inscris ) ori daca obligatia poate fi determinata potrivit unui statut , regulament sau a altui inscris insusit de parti prin semnatura sau in alt mod admis de lege. In speta s-a probat livrarea marfurilor catre debitoare cu mijloacele de transport ale acesteia din urma in conditia de livrare EX WORKS , iar necontestarea de catre aceasta timp de mai bine de un an a cantitatii si calitatii marfurilor nu ii confera nici un drept legal in a contesta caracterul cert , lichid si exigibil al creantei motivat de imprejurarea ca facturile emise de furnizor nu sunt semnate la rubrica primire de catre debitoare. De altfel instanta de fond a retinut faptul ca creditoarea i-a notificat debitoarei in mai multe rinduri scadenta depasita a platii insa fara ca aceasta din urma sa-si motiveze refuzul de plata. Nu este lipsit insa de importanta faptul ca legislatia comunitara nu prevede obligativitatea intocmirii facturilor personalizate ca in Romania , astfel incit in inscrisurile folosite in tarile UE ca facturi nu exista rubrica unde beneficiarul sa confirme primirea marfii.

Incepind cu 1.01.2007 odata cu aderarea Romaniei la UE , aceasta prevedere a fost adoptata si in legislatia in materie din tara noastra , astfel incit nu mai exista obligativitatea folosirii de facturi personalizate de catre agentii economici. In acest context legiuitorul fie va adapta textul de lege potrivit cu noua reglementare in materia emiterii facturilor fie proba existentei obligatiilor comerciale se va face in conditiile art. 46 din Codul Comercial.

In ceea ce priveste legea aplicabila in cauza, debitoarea sustine prin exceptia invocata ca prin prisma prevederilor art. 88 din legea nr. 105/ 1992 , legea aplicabila este lex patriae in speta legea austriaca si nu lex loci ( legea romana ) deoarece “ contractul de vinzare este supus legii statului vinzatorului “ . Sustinerile debitoarei s-au dovedit a fi eronate fiind de altfel respinse de catre instanta.

In invocarea de catre debitoare a inadmisibilitatii admiterii cererii prin prisma dispozitiilor art. 88 din legea nr. 105/ 1992 este necesara o distinctie intre competenta jurisdictionala a instantei romane , dispozitiile procedurale pe care aceasta le aplica si dispozitiile de drept material aplicabile spetei, respectiv raporturile juridice dintre parti.

Sub aspectul competentei jurisdictionale a instantei , isi gasesc aplicarea dispozitiile art. 149 pct. 2 din legea nr. 105/ 1992 potrivit carora “ instantele judecatoresti romane sunt competente daca : … sediul paritului , persoana juridica , se afla in Romania … situatie ce se regaseste in speta , debitoarea fiind persoana juridica romana, cu sediul social in Romania. De altfel exceptia necompetentei instantei romane nu a fost invocata de catre debitoare.

In ceea ce priveste legea procedurala aplicabila in cauza , isi vor gasi aplicare dispozitiile art. 159 din legea nr. 105/ 1992 potrivit carora “ in procesele privind raporturi de drept international privat , instantele romane aplica legea procedurala romana daca nu s-a dispus altfel in mod expres “

Problema competentei instantelor romane ca si a legii aplicabile contractului incheiat intre parti , in situatia judecarii unei cereri de somatie de plata in care creditoarea este o persoana juridica cu sediul in strainatate , a fost solutionata de Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 38 / 2003 , in sensul de a recunoaste competenta instantelor romane in solutionarea unor asemenea cereri potrivit art. 91 lit. “ g “ din legea nr. 105/ 1992 . Astfel Curtea apreciaza ca : “ emiterea somatiei de plata este o problema de drept procedural si prin urmare sunt aplicabile dispozitiile cuprinse in legea romana , respectiv dispozitiile speciale cuprinse in OG nr. 5/ 2001. In aceasta situatie stabilirea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei se face in baza normelor de procedura prevazute de legea romana… Asa cum s-a aratat, emiterea somatiei de plata reprezinta o problema de procedura fiind aplicabila in speta lex fori unde are loc judecata. “.

In consecinta din punct de vedere procedural in cauza este aplicabila legea romana astfel ca , in conditiile in care emiterea somatiei de plata reprezinta evident o chestiune de procedura fiind vorba de o procedura speciala, ce presupune particularitati cu privire la modalitatea de solutionare a cererii , particularitati exprimate prin insasi titlul actului normativ – “ O.G nr. 5 / 2001 privind procedura somatiei de plata “ .

Aceasta procedura deroga atit de la normele generale de procedura civila, cat si si de la normele speciale cu privire la solutionarea litigiilor in materie comerciala , cuprinse in Cap. XIV din Codul de procedura civila.

Caracterul special al acestei proceduri , rezulta din chiar regulile care o guverneaza , reguli proprii, specifice si derogatorii de la dreptul comun , dar si de la alte reguli speciale ( cum este cazul materiei comerciale ) Cu titlu de exemplu aratam ca cererea de initiere a procedurii somatiei de plata de catre creditor , trebuie sa contina elementele prevazute de art. 3 din ordonanta , partial diferite de continutul cererii de chemare in judecata prevazut de art. 112 si respectiv 720.3 din Codul de procedura civila.

Apreciem ca , in mod corect instanta de fond a respins exceptiile invocate de debitoare , a admis cererea creditoarei si a obligat debitoarea la plata sumelor reprezentind contravaloarea marfurilor livrate precum si a dobinzilor aferente.

Avocat

Dorin Flucuş – Baroul Sibiu

publicat în revista Dreptul Comercial nr………. din…..